
Frecvența tot mai mare a daunelor infrastructurii submarine în Europa ridică probleme juridice cu privire la jurisdicția și dreptul de proprietate asupra cablurilor submarine. Acest lucru ar putea limita capacitatea NATO de a acționa în regiune și ar putea reprezenta o amenințare serioasă la adresa securității internaționale.
Infrastructura subacvatică și provocări legale
Cablurile subacvatice sunt vitale pentru servicii critice, cum ar fi telecomunicațiile, internetul și transportul de energie. Cu toate acestea, o mare parte din această infrastructură este situată în apele internaționale, permițând sabotorilor să exploateze lacunele în control.
Potrivit căpitanului Niels Markussen, directorul Centrului Maritim pentru Securitatea Infrastructurii Subacvatice Critice al NATO, „Odată ce ieși în afara apelor teritoriale, în principiu, nu există prea multe reglementări; „Acest lucru face ca zona să fie atractivă pentru cei care doresc să opereze în afara jurisdicției.”
Stabilirea dacă daunele sunt accidentale sau intenționate reprezintă o altă provocare. În timp ce autoritățile se pot baza pe dovezi precum ADN-ul și amprentele digitale pentru sabotarea pe uscat, dovedirea infracțiunii sub apă este mult mai dificilă.
Drept internațional și cabluri submarine
Stabilirea cine este responsabil pentru sabotaj este complicată de faptul că se aplică legi diferite în funcție de locul în care sunt pozate cablurile, potrivit unui raport al Consiliului Atlantic.
Statele de coastă precum Norvegia sau Suedia au drepturi suverane în apele lor teritoriale în temeiul articolului 21 din Convenția ONU privind dreptul mării și au dreptul de a repara și întreține cablurile submarine în zonele lor economice exclusive. Cu toate acestea, când vine vorba de infrastructura deteriorată în apele internaționale, apare confuzia jurisdicțională.
„Dacă cablurile sunt deteriorate intenționat sau accidental de către o navă sau o persoană, autoritatea de a stabili pedeapsa adecvată pentru făptuitor revine statului al cărui pavilion îl arborează nava sau statului al cărui cetățean persoana respectivă”, se arată în raport. Se spune.
Rolul în creștere al companiilor private
O altă problemă majoră este că marea majoritate a infrastructurii de comunicații submarine este deținută de companii private de telecomunicații. Giganții tehnologici precum Google, Meta și Amazon investesc din ce în ce mai mult în finanțarea de noi cabluri submarine, rezultând că 99% din această infrastructură se află sub controlul sectorului privat.
Această situație sporește riscurile de securitate prin limitarea autorității statelor de a proteja infrastructurile și de a lua măsuri împotriva sabotajului.
Inițiativa de supraveghere fără pilot a NATO
În ianuarie 2024, amiralul Pierre Vandier, comandantul conceptual și de transformare al NATO cu sediul în Norfolk, Virginia, a anunțat planul NATO de a proteja infrastructura subacvatică critică folosind nave de suprafață fără pilot și tehnologia dronelor.
În acest context, este planificată utilizarea vehiculelor aeriene fără pilot ca parte a misiunii de patrulare maritimă în Marea Baltică. Aceste sisteme vor fi integrate cu alte sisteme fără pilot furnizate NATO de către membrii săi, făcând sabotajul și detectarea daunelor mai rapide. „În mai puțin de câteva săptămâni vom aduce noi drone și opt țări din Marea Baltică își vor oferi dronele NATO”, a spus Vandier, adăugând că sistemul va fi lansat.
Daunele tot mai mari aduse infrastructurii subacvatice din Europa reprezintă o provocare critică de securitate pentru NATO și țări. Lacunele legale, complexitățile jurisdicționale și rolul din ce în ce mai mare al companiilor private creează un mediu favorabil pentru sabotori. Eforturile NATO de a contracara această amenințare cu tehnologii de supraveghere fără pilot ar putea fi un pas critic în protejarea infrastructurii subacvatice internaționale.