Şafak Pavey s-a născut pe 10 iulie 1976 la Ankara. Orașul său natal este Erzurum. Numele tatălui său este Şahin. Mama lui este jurnalistul Ayşe Önal. Pavey s-a căsătorit cu muzicianul englez Paul Pavey, care a lucrat ca artist invitat la Opera și Baletul de Stat din Ankara, pe care l-a cunoscut la Ankara la vârsta de 17 ani, la Istanbul în 1995. A locuit o vreme în Elveția. Aici a studiat atât cinema, cât și televiziune și a dansat în cadrul Grupului de dans și teatru contemporan din Zurich.
Și-a pierdut brațul și piciorul stâng în urma unui accident de tren în Elveția, pe 24 mai 1996. El și-a adunat experiențele într-o carte numită „Avionul 13”. A devenit subiectul tezei la Spitalul Universitar din Zurich, unde a trăit accidentul și ulterior. Această lucrare a fost publicată ca o carte. A absolvit Universitatea Westminster din Londra, Departamentul de Relații Internaționale. Și-a terminat masterul la London School of Economics.
După îngrozitorul accident de tren din Zurich
Ea lucra cu Reha Muhtar în programul Line of Fire de la TRT și era pe cale să devină o bună personalitate TV. În timp ce viața mergea cu viteză maximă, ea s-a îndrăgostit de muzicianul Paul Pavey care locuia la Zurich. S-a căsătorit la o vârstă foarte fragedă cu bărbatul pe care l-a iubit. A renuntat la tot si si-a urmat sotia si a inceput sa traiasca in Elvetia si sa studieze arta la Universitatea din Geneva. Plin de dragoste și artă, el trăia poate cele mai roz zile din viața lui.
Miroslav Hess, cetăţean ceh, care a fost atât coleg, cât şi prieten cu soţul ei, a început să fie tratat cu un diagnostic de tumoră pe creier şi a fost sfătuit să consulte un medic oncolog la Geneva. Hess, care a venit la Zurich și a stat la casa familiei Pavey pentru o noapte, a decis să plece la Geneva din gara principală din Zürich cu trenul la 09.03:XNUMX a doua zi. Din cauza stării grave de sănătate, Şafak s-a oferit să-l însoţească. A doua zi au mers împreună la gara din Zurich. De vreme ce Hess mergea încet, Dawn i-a spus să meargă la peron și să ia trenul și că va cumpăra biletele și va veni cu el. Casa de bilete era aglomerată, tânăra a întârziat. Trenul începu să se miște, iar Hess ținea ușa ultimului vagon deschisă, așteptând Dawn. Chiar dacă nu se poate urca, Şafak, care alerga ca un alergător olimpic cu gândul că măcar îi voi da biletul lui Hess, a căzut între peron şi tren când a ajuns la nivelul lui Hess.
El va descrie acele momente mai târziu cu aceste cuvinte: „Eram complet eu în momentul accidentului. Trenul trecuse peste mine, încercam să mă trag în lateral. Înseamnă că oamenii nu pot simți nimic în lucrurile de moment. Am crezut că nu s-a întâmplat nimic, dar mi-a fost foarte frică. Mi-am văzut brusc piciorul tăiat, eram conștient, eram conștient că mi-am pierdut piciorul. Brațul meu dispăruse complet, venele și nervii erau atât de zdrobiți. Am fost la spital vorbind și vorbind. Până și polițiștii au fost surprinși.”
După cum arătau datele din 1996 mai 24, la ora 09:03, tânăra, care avea doar 19 ani, cu vise strălucitoare, și-a lăsat aproape jumătate din corp într-o gară, scăpat de pericolul care îi punea viața în pericol. Dar soția lui, bărbatul de care s-a îndrăgostit și pentru care și-a schimbat locul de muncă, țara în care locuia, nici nu a venit la spital. Au divorțat la scurt timp după.
Cum poate o persoană să îndure atâta durere? Pentru un om obișnuit, loviturile atât de mari provoacă o depresie gravă, dar pentru Şafak Pavey este invers. Nu-și pierde niciodată dorința de a trăi, dimpotrivă, se agață mai strâns de viață. Sufletul lui este atât de liniștit încât, cu fiecare particulă care alcătuiește mozaicul vieții, chiar continuă să poarte numele de familie acelui om, care nu a putut sta lângă el nici cu dragostea, nici cu loialitatea lui, iar Şafak este atât de extraordinar încât ; Cu un braț și un picior, el învață milioane de oameni cum să depășească durerea vieții și ce este bucuria de a trăi. La Spitalul Universgspital din Elveția, impresionează pe toată lumea prin hotărârea și forța sa. Vitalitatea și tenacitatea sa incredibilă fac obiectul cercetărilor academice. Tot comportamentul lor este monitorizat. Este pregătită o teză de 500 de pagini, inclusiv jurnalul pe care l-a ținut în spital, în care este explicată hotărârea sa de a se ține de viață, iar această teză este citită pacienților aflați în situații similare ca parte a tratamentului.
Maica Ayşe Önal nu poate trece peste șocul acestui eveniment dezastruos decât cu puterea pe care o primește de la fiica ei. El va afla mai târziu că Şafak l-a întrebat pe doctorul său: „Poţi să-l salvezi?”, arătându-i braţul zdrobit şi piciorul tăiat, doctorul a răspuns: „Îmi pare rău, dar nu”, iar Şafak a spus: „Atunci trebuie să salvezi ce este. a plecat, pentru că mama mea va fi foarte supărată”. Mama-fiica a scris împreună această poveste tragică în acel an și a transformat-o într-o carte numită „Avionul 13” și a imortalizat-o ca „o aventură care rezistă durerii”.
Şafak Pavey a plecat la Londra la mai puţin de un an de la accident. A absolvit două departamente ale Universității Westminster, și anume „Relații internaționale” și „Politici UE”, și a absolvit masterul. A scris în ziarul Agos. A participat activ la numeroase proiecte. Fiind primul secretar privat numit la Secretariatul Mondial al Națiunilor Unite pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, și-a petrecut anii cu cei care trăiau în condiții dificile în taberele de refugiați. În 2011, a fost ales deputat de la Istanbul al Partidului Popular Republican. Pe langa engleza, germana, franceza si italiana, pe care le vorbeste foarte bine, a invatat sa vorbeasca fluent limbajul semnelor international.
Cu cea mai recentă carte intitulată Where I Go, The Sky Is Mine, în care povestește despre exilații abătuți care nu au avut de ales decât să revendice cerul, cu atitudinea sa curajoasă: „Sunt mulțumit de ceea ce-mi dai sau de ceea ce ia de la mine”, continuă să fie o lumină pentru cei în zori, o forță pentru lași și o oglindă pentru cei singuri.
Procesul a fost deschis după ce accidentul de tren a fost respins
Miroslav Hess, care a fost martor de primă mână al accidentului de tren pe care l-a avut Şafak Pavey, a murit la sfârşitul anului 1996 din cauza bolii sale, de aceea nu a putut fi audiat ca martor în instanţă.
La 24.6.1997, a fost intentat un proces împotriva Căilor Ferate Elvețiene la Tribunalul Bidayet din Zurich. Prin decizia din 3.11.1998, instanta a respins cauza. Apelul împotriva acestei decizii la Tribunalul de Reținere din Zurich a fost admis și cazul a fost returnat Tribunalului Bidayet pentru colectarea probelor și rejudecare. După o gamă largă de probe și evaluări, Judecătoria Bidayet a respins din nou cauza la 31.8.2001. Împotriva acestei decizii s-a făcut recurs la Curtea de Apel din Zurich. Această instanță, din nou, concluzionand că probele au fost strânse în totalitate, de data aceasta nu a retrimis dosarul Judecătoriei Bidayet, și a solicitat expertize, fiind luate declarațiile orale ale experților. Evaluând probele, Curtea de Apel a respins din nou cauza. Procesul intentat împotriva acestei decizii la Curtea de Apel Cantonală Zürich a fost respins la 6.05.2005. Și, în sfârșit, dosarul de apel depus la Tribunalul Federal Elvețian a fost respins la 13.1.2006.
Ca justificare în hotărârile judecătorești, s-a susținut că comportamentul unei tinere turcoaice a provocat accidentul și a rupt relația de cauzalitate.
Are un master în „Naționalism și etnie” de la London School of Economics. Vorbește engleză, germană, franceză, italiană și puțin arabă și persană. A lucrat ca ofițer pentru relațiile externe ale Înaltului Comisar al ONU pentru refugiați și ofițer de ajutor umanitar la Națiunile Unite.
El și-a făcut stagiul politic și în campania electorală în cadrul grupului de presiune parlamentar numit Operațiunea Black Vote, care protejează drepturile de vot ale negrilor și ale altor minorități din Parlamentul britanic.
Și-a părăsit slujba de secretar pentru drepturile omului pentru persoanele cu dizabilități la Națiunile Unite, pe care a început-o în 1996. După 15 ani, s-a întors în Turcia pentru a participa la alegerile din 12 iunie 2011 și a fost ales al 1-lea deputat ordinar al Partidului Popular Republican, districtul I Istanbul.
Este membru al Grupului parlamentar de prietenie Turcia-Coreea de Sud și vicepreședinte al Grupului parlamentar de prietenie Turcia-Norvegia.
Ea a primit „2012 International Women of Courage Award” al Departamentului de Stat al SUA din mâinile soției lui Barack Obama, Michelle Obama, și apoi a secretarului de stat Hillary Clinton.
A derulat proiecte comune cu Universitatea Harvard, Academia Regală de Arte din Anglia și Consiliul Norvegian de Design.
Este deținătorul a 3 premii internaționale și a 5 premii naționale. A scris articole pentru ziarul Agos publicat la Istanbul. A avut un rol activ în campania pentru restaurarea Bisericii Akdamar din Lacul Van. În 2012, deputatul CHP Istanbul Şafak Pavey a fost ales ca membru al Comitetului pentru Drepturile Omului al ONU.
Lucrări scrise:
- platforma numărul 13 (1996)
- Oriunde mă duc, cerul este al meu (2011)
- În așteptarea lui Mahdi (2012)
Fii primul care comenteaza